EXCLUSIV | „Nici eu în vremurile bune nu cred că o scoteam”. Bălgrădean este apărat de un fost mare portar după golul încasat de la Andreas Calcan

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cadrul emisiunii ProSport LIVE, fostul portar al celor de la Dinamo, Cristi Munteanu (44 de ani) a analizat golul încasat de Cristi Bălgrădean de la Andreas Calcan în meciul FCSB-ului cu Viitorul, pierdut de vicecampioni cu 2-1.

„Babicu” nu aruncă vina pe goalkeeper-ul arădean: „Greu, greu! Acolo când scapi în unghiul ăla în care e el încerci să dai sus, sub bară, pentru că portarul are tendința să stea în poziție joasă. Nu știu dacă e vina portarului. Nici eu în vremurile bune nu cred că scoteam”, a spus Munteanu la ProSport LIVE.

În cariera sa, Cristi Munteanu a evoluat la Farul Constanța, Dinamo, FC Național, Oțelul Galați, AEK Larnaca, CS Otopeni și Astra Ploiești.

A fost a treia înfrângere a celor de la FCSB de pe teren propriu în acest sezon, după cele cu Concordia Chiajna (1-0), respectiv CFR Cluj (2-0), ambele cu Nicolae Dică pe banca tehnică.

A fost și prima înfrângere pentru Mihai Teja (40 de ani) ca antrenor al celor de la FCSB, după ce a obținut două victorii și trei rezultate de egalitate în primele cinci meciuri.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:

  • 1. CFR Cluj 30p
  • 2. U Craiova 26p
  • 3. FCSB 25p
  • 4. FC Viitorul 22p
  • 5. Astra Giurgiu 21p
  • 6. Sepsi 19p

PROGRAMUL FCSB-ULUI ÎN PLAY-OFF-UL LIGII 1 BETANO:

  • ETAPA 2: Astra – FCSB
  • ETAPA 3: FCSB – U Craiova
  • ETAPA 4: FCSB – Sepsi
  • ETAPA 5: CFR Cluj – FCSB
  • ETAPA 6: Viitorul – FCSB
  • ETAPA 7: FCSB – Astra
  • ETAPA 8: U Craiova – FCSB
  • ETAPA 9: Sepsi – FCSB
  • ETAPA 10: FCSB – CFR Cluj

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…